Pentru un viitor mai sănătos
Despre mine
Bun venit în locul unde mișcarea și sănătatea se împletesc într-o armonie perfectă.
Bun venit în locul unde mișcarea și sănătatea se împletesc într-o armonie perfectă.
Eu sunt Ionuț, kinetoterapeutul tău. În spatele carierei mele stau ani de pregătire pentru ca astăzi să ofer oamenilor șansa de a trăi fiecare clipă așa cum se cuvine. Datorită cursului pe care l-am urmat, coordonat de către D.O. Phd. Alessandro Urbani, la Clinica AlterMedica din Italia, am ajuns să fiu printre singurii din Târgul Mureș care recuperează articulația temporomandibulară. De asemenea, practic și Dry Needling, tehnică învățată în cadrul cursului găzduit de cei de la ODNS și IAOM-US. Mi-am dorit să avansez mai mult în carieră, motiv pentru care am absolvit un curs de antrenor de fitness.
La baza cunoștințelor mele stă Facultatea de Medicină, ce mi-a oferit posibilitatea de a aborda fiecare pacient din punct de vedere sportiv, cât și medical.
Dețin centrul de recuperare 210 Kineto din Târgu Mureș, unde rezultatele recuperării le vei vedea în scurt timp și în condiții sigure, datorită unei echipe devotate și bine pregătite. De asemenea, sunt coordonatorul secției de masaj de la hotelul Imperial INN și lucrez cu pacienți din mediul online care locuiesc în diferite colțuri ale României, dar și din alte țări, precum America și Germania.
Importanța mișcării nu-mi este străină, deoarece am fost sportiv de performanță timp de 12 ani. Astăzi, îmi văd visul împlinit prin diversele practici pe care le realizez pentru sănătatea ta: recuperare medicală și sportivă, masajul, dry needling-ul, terapia cu ventuze, recuperarea articulației temporo-mandibulare și fitness-ul.
Misiunea mea este sănătatea ta. Îmi doresc să aduc vindecarea și bunăstarea în viața ta prin intermediul kinetoterapiei. Mă dedic cu pasiune și empatie pentru a depăși împreună obstacolele care ți-au apărut în cale. Îți sunt ghid și sprijin pentru a-ți recăpăta libertatea de mișcare. Mă aflu mereu în căutarea perfecționării serviciilor pe care le ofer, pentru a găsi soluțiile potrivite de recuperare prin mișcare.
Din postura de kinetoterapeut, dorința mea este să contribui la evoluția sănătății și bunăstării tale prin intermediul activităților fizice active.
Prin terapiile organizate de mine și empatia cu care sunt înzestrat, te voi susține zi de zi pentru rezultate sigure și rapide.
În scurt timp îți vei recăpăta motivația și speranța că totul va fi bine într-un final. Când am pornit în această călătorie a recuperării mobilității, am înțeles că trebuie să fiu acolo pentru tine, pentru a-ți redescoperi potențialul și pentru a te elibera de grijile adunate de-a lungul anilor.
Nu cred că am avut spatele niciodată așa relaxat. Foarte bine mă simt! O sa încep să schimb și mișcările de la încălzire. Spor în toate!
După ședințele de recuperare online pot să spun că am făcut progrese de la o săptămână la alta. Mersul care inițial era inegal, șchiopătat, acum este normal, mobilitatea a crescut considerabil, edemul s-a redus semnificativ.
Mă simt mult mai bine, am lucrat și ieri destul de mult. Azi am putut să mă aplec mai bine, chiar m-a lăsat durerea și cervicala. Acum am făcut exercițiile care m-ai învățat și a fost ok. Rămân datoare!
Chiar nu mă așteptam ca după primul antrenament să nu mai am dureri de genunchi. Faci o treabă foarte bună!
După doar două ședințe nu am mai luat antiinflamatoare. Mă simt foarte bine. Sigur va fi o colaborare de lungă durată.
Azi dimineață m-am trezit cu o mare durere lombară, aseară am văzut exercițiile ce le-ai făcut, nu că nu le știam. Le-am făcut repede azi-dimineață pentru că mergeam la lucru și nu m-a mai durut toată ziua.
Nimic nu este mai important decât starea ta de bine, atât fizică, cât și mintală. Vindecă-te prin mișcare!